”O groază de propagandiști au susținut că Băsescu s-a întors împotriva Justiției. Realitatea este că directiva trebuia implementată în legislația română până în aprilie 2018.Astăzi, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României pentru neintroducerea în Codul de Procedură Penală și în Codul Penal a prevederilor acestei directive.Dragi propagandiști, fie că sunteți magistrați, politicieni sau analiști, luați notă că directivele Uniunii Europene sunt obligatorii și pentru Justiția din România. Intervențiile mele au fost pentru ca Justiția din România să progreseze, în timp ce voi v-ați bătut pentru o Justiție a anilor ”50.PS. Atenție, că v-am vorbit și despre definiția corectă, așa cum o dă Comisia de la Veneția, pentru abuzul în serviciu. Fără prag valoric, dar cu prag de faptă”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.
Autoritățile de la București au fost înștiințate de către Comisia Europeană cu privire la declanșarea procedurii de infringement din cauza neimplementarii Directivei Europene 343 din 2016, iar în termen de două luni oficialii trebuie să anunțe ce măsuri iau.
În cazul în care Comisia constată că informațiile primite nu reprezintă o garanției suficientă care să arate că situația va fi remediată, atunci se va trece la etapa următoare, care înseamnă un aviz motivat al CE. Prin acesta, Comisia va spune ce articole din legislația UE sunt încălcate și va cere României ca în termen de alte două luni să ia măsurile necesare pentru a corela legislația europeană.